09 Martie 2010
Cine suntem
Instituţia Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătăţii” (în continuare IP UCIMP DS) s-a înfiinţat în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 391 din 19 aprilie 2000.
IP UCIMP DS este o organizaţie autonomă, necomercială şi nonprofit, la autogestiune, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare şi procedurile finanţatorului extern.
Misiunea organizaţiei este de a fortifica sectorul sănătăţii publice prin susţinerea reformei sistemului de sănătate, dezvoltarea capacităţilor instituţionale, modernizarea serviciilor şi sistemului de prestare, suportul Programelor Naţionale de Control şi Profilaxie a HIV/SIDA/ITS şi TB şi a Programului Naţional de Securitate Transfuzională.
Scopul organizaţiei este de a asigura realizarea eficientă a proiectelor în domeniul sistemului sănătăţii, finanţate de către donatorii externi, prin coordonarea, implementarea şi monitorizarea activităţilor în conformitate cu prevederile acordurilor de finanţare.
IP UCIMP DS dispune de un personal cu înaltă calificare, format din: experţi în medicină şi sănătate publică, finanţe, achiziţii de bunuri, servicii şi lucrări civile, monitorizare şi evaluare, managementul medicamentelor, comunicare, precum şi personal administrativ.
Personalul este bine pregătit, având studii universitare în medicină, economie şi finanţe, filologie, tehnologii informaţionale, inclusiv studii postuniversitare - masterate în economie, administrarea afacerilor şi managementul proiectelor, managementul procurărilor, sănătate publică, şi doctorate în medicină. Membrii echipei au urmat numeroase cursuri internaţionale de formare în: managementul proiectului, managementul financiar şi al procurărilor, managementul medicamentelor, M&E, managementul bazat pe rezultate etc. şi au participat la conferinţe şi seminare internaţionale în domeniul HIV/SIDA/ITS şi TB.
Echipa IP UCIMP DS are vaste cunoştinţe şi experienţă în: stabilirea obiectivelor de proiect, evaluarea şi controlul riscurilor, estimarea şi alocarea resurselor, organizarea şi conducerea activităţilor de proiect, controlul executării, urmărirea şi raportarea derulării, managementul comunicării, definirea rezultatelor finale ale proiectului, managementul procurărilor, managementul resurselor, managementul calităţii, managementul problemelor etc.
Membrii echipei au experienţă de peste 5 ani în coordonarea Programelor de prevenire şi control a HIV/SIDA/ITS şi a tuberculozei şi realizarea cu operativitate şi eficienţă a obiectivelor acestora.