CONCURS PENTRU SELECTAREA PRESTATORILOR DE SERVICII MOBILE DE PREVENIRE HIV ÎN RÂNDUL GRUPURILOR CU RISC SPORIT DE INFECȚIE

Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare si Monitorizare a proiectelor in domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global pentru Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei  și Malariei (FG) – oferit R. Moldova pentru susținerea răspunsului național în controlul HIV/SIDA/ITS în anii 2024-2026, anunță Concurs pentru selectarea organizațiilor societății civile (OSC), care să presteze servicii mobile de prevenire și testare la infecția HIV în rândul grupurilor cu risc sporit de infecție (GRSI).

Activitatea în cauză vine să susțină realizarea obiectivului de ”Creștere a accesului la servicii de prevenire HIV”, inclusiv screening, diagnostic și tratament HIV și ITS.

Serviciile mobile vor fi prestate pe parcursul anului 2024, prin intermediul a trei (3) echipe mobile, dotate cu echipamentul si specialiștii necesari pentru realizarea serviciilor de testare/screening, reducerea riscurilor și tratament HIV și ITS (doua pe malul drept al Nistrului și una in regiunea de est a Moldovei). Vehiculele utilizate pe malul drept vor fi date în comodat de către IMSP SDMC organizațiilor selectate pentru prestarea serviciilor respective. În regiunea de est, automobilul Dispensarului HIV (Tiraspol) va asigura asistarea echipelor OSC-urilor active în prevenirea HIV în rândul GRSI pe malul stâng al Nistrului.

Termenul limită pentru depunerea pachetului de documente pentru participarea la concurs este 20 noiembrie 2023. Evaluarea și selectarea cererilor de finanțare va fi realizată de către IP UCIMP DS si Unitatea de coordonare a Programului național de prevenire și control HIV/SIDA/ITS.

Eligibile pentru a participa în cadrul acestui concurs sunt organizațiile apolitice, nonprofit, legal constituite în Republica Moldova, care sunt active și au experiență în controlul HIV/SIDA, inclusiv reducerea riscurilor.

Condițiile de participare sunt expuse in termenii de referință si formularul bugetului.

Dosarul complet va fi remis în format electronic, la adresa de email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza    cu titlul/subiect ”Servicii mobile de prevenire și screening HIV”.

Dosarele incomplete sau depuse după data limită nu vor fi luate în considerare.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Violeta Teutu, coordonatorul Programului HIV, prin intermediul poștei electronice ( Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ) sau la telefon: 0 22 233568.